Iubirea există în fiecare zi


De ce să sărbătorim femeile în fiecare zi şi nu doar de 8 Martie? 


Sau mai bine spus, de ce să sărbătorim iubirea în fiecare zi? 

"Dacă eu iubesc într-adevăr un om, îi iubesc pe toți oamenii, iubesc lumea, iubesc viața. Dacă pot spune cuiva ”te iubesc”, trebuie să pot spune: iubesc în tine pe toată lumea, iubesc prin tine lumea întreagă, mă iubesc și pe mine însumi prin tine."

      ( Erich Fromm - Arta de a iubi) 

Şi- atunci iubirea ar fi sărbătorită în fiecare zi prin însăşi frumusețea şi puritatea ei. 
Iubirea nu aşteaptă zile speciale.
Iubirea există în fiecare zi atunci când îi permiți să treacă de barierele impuse de societate. 

Ieri a fost 8 Martie - Ziua Femeii, Ziua Mamei, dar oare de ce ar fi nevoie de o singură zi în care oamenii să alerge grăbiți după cadouri şi flori stresându-se şi îngrămădindu-se în timpul acesta care parcă uneori fuge de noi? 

Lui i-am spus că nu vreau nimic înafară de îmbrățişarea caldă în care să mă topesc după o zi în care m-am trezit cu noaptea-n cap fiindcă cel mic este la puşeu, apoi am adormit şi m-am trezit prea târziu ca să-l duc pe cel mare la şcoală, am gătit şi-am scos din frigider toate posibilitățile pentru a-l convinge pe prichindel să mănânce, câinele a înşirat prin toată casa un pampers pe care din nou l-am lăsat lângă pat încercând printre urlete să-l îmbrac pe năzdrăvan şi aşa mai departe. Fã curățenie, fă mâncare, fă iară curățenie, schimbă copiii, îmbracă-i, linişteşte-i, joacă-te cu ei, mai strânge o dată din casă, vezi de câine, de rufele uitate în maşina de spălat, aranjează-le pe cele uscate, etc., etc. Ah, şi nu uita să zâmbeşti! 
Ei bine, aşa aratã zilele unei femei care tot ce îşi doreşte seara, după ce copiii au adormit, să fie luată în brațe, mângâiată, înțeleasă şi iubită. 
Nici zilele unui bărbat nu sunt mai uşoare de-atât chiar dacă este departe de haosul de acasă. Însă munca, oricare ar fi ea, nu este uşoară. El a venit la fel de obosit. Îl dor picioarele şi spatele fie că stă la birou, fie că se plimbă printr-o fabrică. Îl doare capul din pricina responsabilităților şi vine acasă unde copiii îi sar în brațe nerăbdători de o joacă în familie. 
Iar el, bărbatul, zâmbeşte şi mă sărută pe frunte mulțumit de mâncarea caldă preparată cu multă iubire, după care îşi ține copiii şi soția în brațe. 
Amândoi ignorăm oboseala. 
Amândoi ştim că niciunuia nu-i este uşor. 
Amândoi ne încălzim unul în brațele altuia mândri şi recunoscători. 
Pentru că atunci când este iubire nimic nu mai contează. 

Şi totuşi ieri a venit cu flori la fel cum a venit şi săptămâna trecută.


Mi-a dăruit un buchet frumos de Cale roz - preferatele mele. 
❤❤❤

Surpriza a fost mai mare atunci când l-am întrebat dacă sunt pentru Ziua Femeii (pentru că nu spusese "La mulți ani!"), iar el a început să râdă afirmând că a uitat în ce dată suntem. 

Când mă uit mai bine, văd logo-ul florăriei. 
- Este o florărie online din România! Noi suntem la câteva mii de km...cum ai făcut? 
- Ei bine, am căutat livrări flori  şi am găsit  Interflora International . Am vrut neapărat un buchet de Cale pentru că nu ți-am mai adus demult aceste flori, iar aici nu am găsit flori online care să poată transmite mesajul pe care am vrut să îl primeşti. 

"Este o ştiinţă aceea de a dărui cum se cuvine, fără să laşi celuilalt apăsarea de a se simţi dator, dar este o ştiinţă cel puţin la fel de mare aceea de a primi, de a-l ajuta pe cel ce dăruieşte să-şi împli­nească jertfa sufletului său."

Sărbătorim iubirea în fiecare zi prin înțelegere, sprijin, recunoştință, bucuria de a fi şi de a împărtăşi iubirea. 



Florile sunt una dintre cele mai frumoase creații ale naturii.
Florile semnifică gestul tandru al iubirii sau al prieteniei. 

Astfel că am intrat pe pagina de Facebook să caut flori cadou  pentru o persoană dragă şi-am comandat imediat cadoul perfect care să transmită prin frumusețea lui toate cuvintele nespuse. 


Pentru că femeia ce-l va primi nu este specială doar de 8 Martie, iar Mercur - mesagerul Zeilor - este disponibil în fiecare zi. Este clar de ce Interflora a ales acest logo. 

Când femeia este iubită, aceasta devine frumoasă, pură, sinceră, grijulie, recunoscătoare, iar bărbatul prinde putere lăsându-se învăluit de toată frumusețea pe care Dumnezeu a creat-o din coasta lui - aşa cum spune mitul. 
Bărbatul care ştie că femeia este parte din el, o iubeşte ca pe sine însuşi. 
Atunci el foloseşte florile - darul naturii - pentru a da culoare cuvintelor şi faptelor. 

Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. 
Florile dăruite din iubire nu vin doar în zile speciale. 
Iubirea nu cunoaşte cifre.

S-a nimerit ieri sã primesc flori. 
Nu le-am primit pentru că a fost 8 Martie. 
Le-am primit fiindcă aşa obişnuieşte el. 
Pentru că acest bărbat ştie că îl sărbătoresc în fiecare zi, iar el la rândul său mă sărbătoreşte la fel. 
Am dăruit la rândul meu flori unei femei pentru că nu consider că doar bărbații sunt "obligați" să o facă. 
Şi noi femeile dăruim flori. 
 Fiindcă dragostea nu este doar între femeie şi bărbat. 
Purtăm dragoste mamelor, surorilor, mătuşelor, naşelor, prietenelor şi oricăror alte ființe care ne încălzesc sufletul şi care ne-au marcat  existența. Ființe speciale care merită ca iubirea să fie transmisă prin mijlocul pe care natura ni-l pune la dispoziție: florile. 


Pentru că iubirea, prin existența sa, este sărbătorită în fiecare zi! 

Florile sunt mijlocul prin care cuvintele devin fapte atunci când timpul ori distanța te presează. 
Interflora România ştie asta! 



Interflora – arta de a dărui emoţii!
Interflora România este lider în livrarea de flori online în întreaga lume şi singurul serviciu de livrare de flori cu propria reţea internaţională. Logoul Interflora, Omul Mercur, este cunoscut ca simbol al livrării de flori în toată lumea şi mesager al emoţiilor dăruite de cei care aleg să trimită flori prin Interflora. 

Şi dacă alegi în continuare să dăruieşti flori doar în zile speciale, atunci când îngrămădeala este mai mare, iar stresul te va copleşi, cel puțin vei şti că nu mai este necesar să goneşti stresat după flori pentru că le poți cumpăra de oriunde te afli cu ajutorul florăriei online "Interflora". 

Articol scris pentru Spring Super Blog 2018. 

Toate cele bune!
Dana Codori 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai frumoasă țară din lume pentru vacanța de vară

Fericire totală de la prima gură de cafea

Wish list: Inima României