În ziua de azi

În ziua de azi avem multe, dar suntem tot mai săraci. Alergăm în stânga şi dreapta după promisiuni frumoase pe care le considerăm naiv indicatoare spre fericire. Ne alegem țeluri manipulați de vânzătorii de fericire, dar uităm dorințele sufletului nostru. De multe ori nici nu ştim când ne vorbeşte sufletul ori inima confundându-le cu gândurile care ne flutură-n minte de la prima oră a dimineții până seara când cu greu ne lasă să adormim. Oamenii sunt curioşi să afle gândurile altora şi refuză să le discearnă pe-ale lor. Oamenii doresc monopol pe viețile celorlalți în timp ce habar n-au să-şi țină propriile vieți pe o linie continuă şi clară pentru a se cufunda în linişte şi pentru a permite fericirii să fie simțită. Falsei fericiri i se face reclamă abuzivă, iar realei împliniri nu se dă atenției.
Suntem tot mai răniți, tot mai bolnavi, tot mai orbi şi ne afundăm în brațele Fetei Morgana pentru o clipă de dragoste pură pe care nu o prindem fiindcă cu cât ne apropiem mai tare de-această creatură ea tot mai mult se îndepărtează şi brusc dispare.
Nimeni nu ne-a învățat cum să iubim şi să ne iubim pentru că ştiam asta când eram copii. Am fost dezvățați de iubire rând pe rând pentru că "aşa trebuie", "aşa zic eu", pentru că "ştiu mai bine decât tine fiindcă sunt mai mare".
E trist că omul este în căutarea a ceva ce deja are.
 Am citit că suferința este necesară, cã abia după ce umbli cu papucii celei mai mari tristeți poți simți fericirea ín toată splendoarea ei. Nimic mai fals de-atât! Nimic mai dăunător decât aceste cugetări pe care naivii le iau în serios. Dar mă întreb cum se pot clasifica suferințele? Nu există nicio unitate de măsură pentru ele înafară de noi. Şi unii oameni vânează drama pentru a găsi fericirea în atenția şi compasiunea celor din jur. Omului suferind i se dă atât de multă atenție încât a devenit un model de urmat pe când fericitul este blamat şi invidiat în loc să i se urmeze exemplul. În ziua de azi habar n-avem de noi, dar ne interesează de ceilalți. Ne dorim cu ardoare viețile care au bogăție materială şi nu vedem sărăcia sufletească. Zâmbim şi arătăm lumii ceea ce nu avem, mințind, rănind, frustrând oameni care în fond caută la fel ca şi noi fericirea. Simțim fericirea în doze atât de mici încât ne este imposibil să o menținem deoarece promisiunile au fost contrafăcute de la bun început.
Sunt dureri care nu vor trece poate niciodată, dar ele nu pot opri manifestarea fericirii, doar noi punem bariere pe care mai târziu vrem să le distrugem şi-apoi să le construim din nou.
Cred că fericirea este atunci când nu îți mai clădeşti viața după modelul nimănui, când încetezi să te comporți într-un fel care să-i impresioneze pe ceilalți, când nu-ți mai pasă dacă X şi Y te vor invidia, când nu te interesează dacă eşti mai bun şi mai perfect decât W şi Z, când trăieşti acceptându-te aşa cum eşti şi abandonezi dorința de a fi acceptat şi integrat într-o societate care îți vinde fericiri de contrabandă.
În ziua de azi, la fel ca-n ziua de ieri, suntem conduşi de aparențe, dominați de plăsmuiri, înecați în principiile altora.
Poate mâine ne vom aminti de noi, dar se pare că mâine nu mai vine...

foto1: Photo by GoaShape on Unsplash
foto2: Photo by GoaShape on Unsplash