O lume mai bună dăruind şi primind cunoaştere
Vrei să schimbi lumea? Hai să o facem! De la idee la faptă e doar un pas.
Am o viziune care poate aduce beneficii pe termen lung şi totul se rezumă la un proiect, în spatele cortinei căruia este vorba de multă muncă, dedicare şi dorința de a aduce un plus în viața oamenilor. Astfel că, dacă ideea îți surâde şi poți contribui, nu ezita să-mi scrii.
Acest proiect începe de la o idee:
Ce-ar fi dacă ar exista un loc în care orice individ ar putea avea acces spre dezvoltarea propriilor nevoi sufleteşti? Un loc în care menirea fiecăruia prinde culoare prin educație.
Atenție, educația la care mă refer nu se rezumă doar la acumularea cunoştințelor generale, ci şi la dezvoltarea personală.
Suntem generații pline de răni şi bagaje inutile. Foarte mulți oameni trăiesc cu regretul că nu şi-au urmat pasiunile, iar acum pare a fi prea târziu pentru ele. Şcoala este un subiect închis, iar cursurile disponibile pun presiune pe timp şi necesită bani mulți.
Este nevoie de un loc unde fiecare să poată să aleagă timpul pe care îl poate dedica propriei pasiuni ori propriilor răni. Fie că este vorba de a învăța ceva, fie că este vorba de a te ocupa de problemele sufleteşti, în acest loc nu doar că vei găsi oameni mereu disponibili să te ajute, dar vei avea şi intimitate.
Proiectul constă în crearea unei platforme online pe care oricine o poate folosi.
Pentru unii va fi un mic job, pentru alții o şcoală.
Deci vom avea profesori şi elevi.
Pentru acest proiect este nevoie de o armată de oameni care să ajute la construirea site-ului, mai ales că ar putea fi un proiect internațional, dar detaliile tehnice întodeauna rămân în umbră, astfel că trec direct la viziunea de după aceşti paşi.
Să zicem că totul este gata şi site-ul poate fi folosit.
Îl voi numi temporar "NewSchool.com".
Oricine accesează site-ul are trei opțiuni: alege să fii profesor, specialist sau elev.
Pentru a deveni profesor ori specialist este necesar să demonstrezi că eşti într-adevăr unul, astfel că va trebui să trimiți actele doveditoare spre echipa de administrație care se ocupă cu aprobarea profesorilor. Exceptând anumite categorii care țin de talent cum ar fi desenul, pictura, etc.
În ideea de a fi accesibil tuturor categoriilor sociale, prețurile cursurilor nu vor depăşi o anumită sumă modică impusă pe site şi minim un curs va fi oferit voluntar pentru oamenii care nu îşi permit să plătească, dar îşi doresc să învețe.
Ştiu că nimic nu este gratis, iar timpul este prețios, tocmai de aceea fiecare va trebui să înțeleagă faptul că participă la binele umanității şi nu doar la binele individual.
Pentru a deveni elev este necesar să îți faci un cont şi să alegi profesorii de care ai nevoie. Pentru a accesa un curs gratuit, oferit voluntar de către profesor, elevul va fi nevoit să demonstreze situația materială în care se află.
Bineînțeles, pentru ambele părți, termenii vor fi creați împreună cu oameni care se pricep la acest aspect, inclusiv la legislație, pentru ca totul să fie cât mai sigur.
Eu am în minte ideea, însă detaliile necesită oameni specializați pentru diferite categorii. Oameni care de-aseamenea nu caută îmbogățire materială, ci sufletească.
Pentru că, aşa cum am menționat mai devreme, nimic nu este gratis în societatea noastră, fiindcă banii sunt sursa noastră de supraviețuire, un anumit procent din plăți va fi reținut de către site. Aici, din nou, treaba trebuie gândită bine împreună cu echipa pentru ca atât elevul cât şi profesorul să fie mulțumiți, dar şi "NewSchool.com" să poată funcționa. Asta doar dacă nu cumva ni s-ar oferi gratuit folosirea, administrarea şi tot ce ține de platforma online. Dar hai să fim realişti. Mă gândesc că investiția pentru acest site poate începe şi cu un credit.
Bun, am explicat în mare ideea "tehnică" a site-ului, iar acum să trec la ideea de ansambu.
Orice părinte bun doreşte fericirea şi armonia copiilor, astfel că se vor găsi pe site categorii precum: parenting, psihologie, inteligența emoțională, psihoterapie şi alte ramuri ale dezvoltării personale oferite de către specialişti.
Pe partea cealaltă, începând de la o anumită vârstă, copiii pot beneficia de meditații extra pentru materiile preferate care nu primesc foarte multă importanță la şcoală.
Vrei să înveți o limbă străină? Vrei să îți dezvolți latura artistică? Îți doreşti să înveți chimie, fizică, matematică ori pur şi simplu ai nevoie de precizări extra asupra vreunei materii? Ai nevoie de un psiholog, însă nu îți doreşti să fii văzut/ă intrând într-un cabinet psihologic?
Ei bine, orice ai avea nevoie ai putea găsi pe "NewSchool.com" şi în plus intimitatea îți va fi protejată, totul este acreditat şi poate pentru anumite categorii s-ar putea oferi diplome recunoscute.
Cum funcționează această idee asupra întregii lumi?
Ei bine, ca şi elev, posibilitatea de a învăța ceea ce mereu ți-ai dorit ar reduce frustrarea şi ar lăsa loc bucuriei şi satisfacției de a-ți îndeplini acele dorințe demult îngropate.
Ca şi profesor, posibilitatea de a dărui lumii cunoaşterea îți oferă pace şi sentimentul de a participa la crearea unei lumi noi.
"NewSchool.com" - Pentru că "toți oamenii se află în această lume cu unicul scop de a-şi trăi pasiunile".
Când eşti fericit, împlinit şi mulțumit de tine, oferi un exemplu pozitiv celor din jur şi va fi doar o chestiune de timp până când exemplul va fi urmat.
„Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: www.avbs.ro, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!”
Am revăzut de curând un film. Un băiat se preface că a fost acceptat la o Universitate, ca să-şi mulțumească părinții, dar inventează o şcoală chiar el, cu puțin ajutor şi, de-aici încolo MINUNAT! Exista un singur profesor în toată şcoala, singurul adult, de fapt! În rest, fiecare dintre ei îşi alegea ce curs dorea, cursurile fiind pe grupe de studiu şi în care îşi aduceau contribuția cu toții.
RăspundețiȘtergereNu am înțeles din prima ce căuta un adult printre ei (profesorul, adică), dar în finalul filmului se justifică: numai aşa putea Falsa universitate să fie acreditată.
Evident, filmul american şi ideea tot aşa.
La noi, ca să implementezi ideea ta, îți trebuie răbdare şi racordare, până la urmă, la învățământul de stat. O alternativă "liberă" e şcoala "acasă" şi se dezvoltă timid conceptul, fiindcă tot sunt şi vor mai fi probleme de recunoaştere a diplomei, echivalare şi aşa mai departe.
Mi-a plăcut ideea ta. Mult succes!
Mulțumesc! Mă bucur că ți-a plăcut. Sunt curioasă cum se numeşte filmul pentru a-l viziona.
ȘtergereÎn viziunea mea, este important ca angajatorii să fie de acord cu acest program. Dar în fond ideea este mai mult pentru vindecarea sufletelor. Pentru toți cei care se izbesc de un sistem care nu le permite sā-şi dezvolte adevăratele dorințe. "Ştii, mi-a plăcut mult biologia, însă părinții au insistat să merg la arhitectură." Ori "Simt că nu mai fac față, dar nu am timp să merg la psiholog. Nu am cu cine lăsa copiii, etc." - cum ar fi ca atunci când copiii dorm să fie cineva dispus să mă ajute? S.a.m.d . Viziunea este mult mai amplă. 😁 1000 de cuvinte sunt puține pentru a explica toate detaliile. Fiind o idee care se poate aplica în întreaga lume, pentru scopul pe care îl are, acreditările rămân pe locul doi. 😘