Iarna-n Baltă și în Dudă
Ceasul bătu douăsprezece și-un sfert. Cearta obișnuită dintre soții Fridolin și Marghioala Baltă luase sfârșit cam de vreun sfert de oră și-amu boscorodeau de unii singuri. Marghioala izbea-n cratiță făcând lista tuturor sfinților, iar Fridolin se învârtea refugiat în pod. Ca de obicei, amândoi simțeau că s-a umplut paharul. Toți sfinții îl aud pe Fridolin făcând pași mari și, oprindu-se brusc, exclamă: ”Iar vine ăsta să-mi roadă pragul!” Nenea Costache zidarul parcă-și făcu abonament la casa ăstora, dar ce nu știau ei sau ce nu voiau să recunoască, era că în realitate nenea Costache se abonase şi la țuică. Așa se-auzea prin sat că-i bună, dar și-aici era cu două tăișuri. Zidarul ăsta-i ca babele ce ghicesc în cafea, ele pot ghici tuturor numai lor însele nu. Așa și Costache al nostru, zidește tot ce-i stă în cale, iar casa dumnealui face curent. Imediat ce Marghioala deschide scârțâita ușă, teoria se confirmă imediat. Cu glas puternic răgușit Costache Dudă îi spuse femeii în timp ce...