Creând prietenii prin râsete și jocuri distractive



Unde se mai nimerise, domnule dragă, să stai țintuit în apartamentul hotelului taman în luna lui cuptor, taman în concediu? Ne uitam zgribuliți unul la altul, eu și soțul, istoviți de-atâta activitate fizică, adică genoflexiuni și flotări, și ne întrebam ce-am mai putea face pentru a alunga starea de confuzie în care ne băgase vremea mohorâtă. Și vremea asta, fir-ar ea, venise așa pe nepusă masă pentru a ne scoate la iveală că nu ne duse mintea să cărăm după noi ceva jocuri. Măcar un set de cărți, s-avem cu ce ne pedepsi. Ne băgasem la un ȚOMANAP, la o Spânzurătoarea, un Fazan, Avioanele, Mima, dar deja creativitatea noastră scădea vizibil. Ce-i drept, plictiseala începuse a ne trage-n mrejele ei denaturate, smulgându-ne din starea deplină de mulțumire sufletească. Ce zen eram cu soarele-n ochi și ce demoni flămânzi era cât p-aci să devenim.

La un moment dat auzirăm, dincolo de ziduri, printr-una din camerele alăturate, hohote de râs ce ne băgau de-a dreptul în depresie. Începusem a ne învârti prin cameră ca doi titirezi defecți, că de ne-ar fi văzut careva n-ar fi fost de-ajuns să-și facă cruce și să plece. Curiozitatea ne măcina amarnic. Să ne fi văzut venind fiecare cu planuri elaborate de băgare în seamă. Luasem pixul și făceam schițe de parcă ne-am fi dus la război. Păi da, și băgarea în seamă e o artă, ca să nu pari de-a dreptul tâmpit când bați la ușa unor străini cerându-le, ca un câine plouat, să te adopte-n râsul lor pofticios. Întorceam schema pe toate părțile, ne contraziceam, ne strofocam mintea să găsească cea mai bună variantă și, fără să ne dăm seama, vocile noastre prinseră tonuri cuprinse între Allegro și Prestissimo.

La un moment dat câțiva pumni serioși luaseră cu asalt ușa noastră. Ne-am oprit și-am tăcut chitic. Al meu începuse a gesticula de zor, făcându-mi semne ca la Mima, eu îi șopteam ”Spiderman? Brothers in law? Counter Strike? Ah, Assasins Creed! Bingo!” De fapt îmi făcea semne să merg să deschid în timp ce el ar fi stat în spatele ușii pregătit să mă apere. Mai lipseau dungile alea de noroi pe care și le pun războinicii pe sub ochi, și-am fi fost total pregătiți. Un ”cioc-cioc” a fost urmat de o voce care ne-a băgat mai tare în dilemă.

-          Știu că sunteți acolo. Numele meu este Otilia și aș vrea să vă invit în camera noastră...(aici ne-am uitat încruntați unul la altul. Începuse cu o propunere indecentă?)...pentru un pic de distracție.
Am deschis ușa foarte, foarte ușor și-am privit-o din cap până-n picioare prin cei doi centimetri de crăpătură. În spatele ei ședeau cu gura până la urechi încă o fată și doi băieți. Le-am făcut o scanare rapidă și-am închis.
-          Măi, nu știu ce vor ăștia, dar par prea simpatici. Știi tu că ce pare frumos nu-i neapărat și adevărat... ce să zic? Ia ieși și vezi ce vor.
-          V-am auzit certându-vă și-am propus să facem noi primul pas. Avem câteva jocuri distractive la noi...
-          S-a făcut! – nici nu apucase omul să termine când am deschis ușa și le-am zâmbit larg tuturor. Bine, era un zâmbet tâmp menit să acopere orice ar fi auzit de natură jenantă.
Ne-am instalat cu succes în camera noilor cunoscuți, unde am avut surpriza de a găsi câteva jocuri de societate și numai voie bună. Eram parcă picați din cer când am văzut jocurile care erau o noutate pentru noi, însă Anton, un băiat cu un rânjet până la urechi, și frumoasa Otilia, ne-au spus regulile care ne-au intrat pe-o ureche și au ieșit pe cealaltă până le-am pus în practică.
-          Bun, zise Otilia, întâi jucăm Ligretto, ca să putem juca toți șase. 

      Avem toate cele 3 cutii la noi, dar vom avea nevoie doar de două. Fiecare primește câte un pachet de cărți pe care le amestecă, apoi întinde în rând 4 cărți cu fața în sus și alături se așează, cu fața în jos, un teanc de 10 cărți. Cartea cu care se iese este cifra 1, mereu, iar din șirul de 4 cărți se vor alege cifre în sens crescător. Bun. Din teancul ăsta de 10 se va completa rândul de 4 cărți. Dacă nicio carte din acest rând de 4 nu este bună, fiecare jucător va număra din teancul mare rămas cu fața în jos, câte trei cărți, după care le va întoarce. Dacă ultima carte se potrivește undeva, se va așeza, dacă nu, jucătorul va trebui să tot numere din 3 în 3 până va găsi cartea potrivită. Fiți atenți la ceilalți, fiindcă în orice moment un alt jucător va putea pune o carte, iar atunci cartea pe care o căutați se schimbă. Nimeni nu stă, toți acționează simultan. Cineva va scăpa de primul de teancul de 10 cărți și va reuși să se debaraseze de cât mai multe cărți cu putință, va câștiga. Punctajul e simplu. La sfârșit, toate cărțile de pe mijlocul mesei vor fi separate după culoarea de pe verso. Fiecare jucător va primi un punct pentru fiecare carte depusă pe mijlocul mesei și câte 2 puncte de penalizare pentru fiecare carte rămasă. Ne-am înțeles?
-          Cred că da... – am răspuns înghițind în sec. Oricum practica-i mama învățăturii, nu? Și repetiția, da. 
Ne-am pus pe joc și mâinile ne-au început a umbla cu viteză, de parcă întreaga viață ar fi depins de aranjatul cărților. Ne ciocneam unii de alții și strigam în gura mare când în sfârșit găseam cartea dorită. Evrika! Când apuca altcineva să pună cartea înaintea altuia, glume, râsete și oftaturi se loveau de pereții camerei. Am jucat până au început mâinile a ne tremura și fălcile ne dureau de-atâta râs.
Se făcuse târziu și Andreea cu iubitul ei, Cătălin, hotărâră să iasă la o plimbare pe malul mării, întrucât ploaia se oprise iar vântul adia foarte ușor. Rămași în patru, am schimbat jocul cu Qwirkle.
Pe acesta îl mai jucasem o dată, însă uitasem exact regulile. Ne-am lăsat ghidați de această dată de Anton și, cu ochii închiși am ales fiecare câte 6 piese de lemn din săculeț, pe care le-am așezat fiecare cu fața spre noi. Hârtia și creionul erau pregătite pentru notarea punctajului și jocul începuse din nou cu râsete, întrucât soțul meu a ieșit din prima cu trei piese. Am continuat să atașăm culori și forme acolo unde se potriveau, ne-am schimbat piesele de câteva ori în dorința de a avea norocul să ne vină forme mai potrivite, am câștigat și eu o dată și-am țopăit prin cameră de parcă aș fi câștigat cupa mondială. Ei bine, ne-am distrat de minune. Ca niciodată până atunci. Timpul trecea fără să-l simțim și brusc zorii zilei începură a ne face cu ochii.
Continuasem seară de seară, până la sfârșitul vacanței, să ne întâlnim și am legat o prietenie frumoasă cu grupul vesel. Norocul și coincidența au fost de partea noastră fiindcă orașele din care venim nu sunt departe unul de celălalt, astfel că adesea ne întâlnim sâmbăta seara pentru câteva partide de Ligretto, Qwirkle și alte jocuri de societate distractive pe care le-am tot urmărit pe Facebook și pe YouTube, de unde am avut ocazia de a afla ce mai e nou și ce merită atenție pentru seri de weekend cu veselie.
 Imediat după ce ne-am întors din vacanță, am intrat pe internet pentru a ne procura jocurile abia învățate de care ne-am îndrăgostit complet. Le-am găsit pe cutia.ro, de la oxygame, le-am comandat și i-am învățat și pe copii să se joace. Cel mare este fascinat și de cubul Rubik pe care și-a propus să îl rezolve cât mai curând, iar cel mic aranjează formele și culorile cu succes.

Ei bine, dacă la început eram supărată pe vremea mohorâtă din concediu, astăzi mă bucur cu drag că am avut parte de ea, fiindcă astfel viața noastră a prins culoare prin intermediul grupului vesel care, la fel ca și noi, preferă jocurile de societate în schimbul celor digitale. Abia aștept weekendurile pentru a mă destresa, pentru a râde în hohote și pentru toate provocările distractive împreună cu toți prietenii mei. 

Un lucru e cert: jocurile astea de societate creează 
o legătură puternică între oameni, ceea ce ”nasul în telefon” nu va reuși niciodată. 


Articol scris în cadrul competiției Spring SuperBlog 2019
Proba a doisprezecea: ”Provocare de weekend pentru gașca ta de prieteni”
Sponsor: Oxygame / cutia.ro 

surse foto: cutia.ro/ oxygame



Comentarii

  1. Super! Asa e, comunicarea "old school" si joacă nu pot fi întrecut de nimic :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Și eu sunt fascinată de cubul Rubik, eram toată ziua cu el după mine când eram în școala generală. Frumos articol ��

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! La fel şi eu. Acum a venit rândul copiilor.

      Ștergere
  3. Superb, superb, superb articol ai scris, Dana!!!!! Tin pumnii stransi. Din toata inima sperca de data aceasta talentul tau sa fie apreciat la adevarata valoare. <3

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place mult stilul tau si abordarea "jucausa". Succes!

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte Interesant! Ma apuc de jocuri ! :) Succes in concurs!

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, foarte bine punctat la final, interactiunea între noi creează legătura, nu faptul că doar stăm unii lângă alții pe telefon. Foarte frumos articolul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Noi jucăm mereu jocuri de societate şi asta ne apropie foarte tare.

      Ștergere
  7. Frumos, mi-ai trezit amintiri dragi :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Și noi jucam uneori astfel de jocuri de societate și nene distrăm pe cinste.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce fain ca jucati jocuri de societate. N-am mai jucat de o groaza de ani. Chiar mi-ai facut pofta. Succes in competitie!

    RăspundețiȘtergere
  10. Hai, că m-am distrat! Așa deci. Chiar dacă propunerea v-a părut... altfel... tot ați deschis ușa! �� Ce nu face omul pentru o porție de râs sănătoasă! ��
    Mi-a plăcut foarte mult! Și nouă ne plac jocurile de societate, iar acestea par chiar interesante! Cubul Rubik încă e un mister pentru mine, dar îi vin eu de hac!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce fain v-ați imprietenit. Jocurile pot fi un liant perfect. Dar si deschiderea ta catre socializare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este. Socializarea față în față este foarte importantă.

      Ștergere
  12. Fain ! Și finalul e excelent ca mesaj, succes !

    RăspundețiȘtergere
  13. jocurile de societate sunt o buna modalitate de a socializa si asa cum ai spus si tu, ne scapa de “nas in telefon”

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sunt o foarte bună modalitate de socializare şi distracție.

      Ștergere
  14. Este ciudat sa iti bata cineva la usa camerei de hotel cand nu astepti pe nimeni, dar sa fi invitat la joaca este minunat.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

3 lucruri pe care le fac datorită unui blog neobișnuit

Cea mai frumoasă țară din lume pentru vacanța de vară

File de jurnal. Lumea e-mobilitate