Un munte virtual
Cuvintele mele se așezau mereu pe foi albe. Se îngrămădeau în mintea mea așteptând să fie eliberate indiferent de aspectul, intensitatea ori semnificațiile acestora, iar caietele întotdeauna le primeau cu drag, însă prea repede spațiul gol se umplea lăsând povești neterminate și începute în alte părți, pe alte foi, în alte jurnale care își ocupau treptat locul pe muntele din colțul camerei. Acest munte de cuvinte se mărea tot mai mult, uneori dărâmându-se, aproape imposibilă fiindu-mi misiunea de a organiza totul. Uneori anumite texte strigau după mine pentru a fi recitite, pentru a-mi reaminti clipele optimiste ori pentru a-mi dărui necesarul de-a zâmbi, însă cu toate semnele pe care le lăsam în carnete căutările deveneau obositoare. Neavând altă opțiune, am continuat să cresc muntele, dar la un moment dat internetul a bătut la ușa mea. Fără ”instrucțiunile” necesare, a durat ceva timp până când am descoperit că pot scrie pe un blog, dar când s-a întâmplat am creat un cont pe car...