Exact... mai aproape de zei!
Într-o zi însorită dintr-o vară târzie, pașii m-au purtat sub razele soarelui, alături de ramurile mărețului molid care mi-a șoptit blând să-mi ascult sufletul și să mă las îndrumată de acesta. Am închis ochii și am respirat adânc pentru a putea auzi vocea clară din interior ce mi-a spus jucăușă că undeva, într-un colț de pod, câteva culori, o pensulă și-un canvas îmi poartă dorul. Am urcat repede până-ntr-acolo unde ele mă așteptau liniștite, dar triste. Le-am strâns la piept pentru a-mi auzi inima în care bate eterna iubire ce le-o port, iar acestea s-au înveselit îndată. Așezate frumos în grădină, m-am abandonat lor: mâinilor mele, pensulelor, canvasului, culorilor, naturii întregi, inimii și sufletului. Toate au absorbit frumusețea din jur, iar păsările au pornit muzica de pe fundalul acestor clipe magnifice în care creativitatea a luat naștere pentru a așterne pe alb dorințe din adâncuri. Au trecut secunde, minute, ore în care mâinile mele au modelat, iar l...