Scrisoare către cer
Draga mea prietenă, de când ai plecat mi-a rămas în suflet un gol pe care adesea am refuzat să îl accept și pe care l-am ascuns adânc în sufletul meu crezând că va rămâne surd. Zilele acestea am citit o carte care a spart zidul ce îl construisem pentru a-mi ascunde dorul de tine. Mi s-a strâns inima, și s-a făcut micuță, și s-a cocoloșit în mine cu dor infinit și atât de multă iubire. I-am spus sufletului să o îmbrățișeze, iar acesta a cuprins-o în toată blândețea lui, mângâindu-i venișoarele fragede. Cine sunt eu să-i spun sufletului ce să facă? De m-aș fi cunoscut îndeajuns de bine aș fi știut să pot răspunde necunoscutelor toate. Aș fi știut poate că toată orânduirea lumii cunoaște principii perfecte, cu bune, cu rele. Aș fi înțeles zarva umană care-mi pare încă o zbatere inutilă de aripi. Tu știi cel mai bine că m-am încrucișat pe drum cu imposibilul de-atâtea ori și drept îmi e că rămân încă uimită în fața lui. Spune-mi draga mea, cu cine te-ai întâlnit acolo în cer și cum