Dana Codori

Salut! Sunt eu, travel blogger, adică un om care scrie despre ceva. Locuri din lume, călătorii, alea, alea. Înțelegi? M-auzi? A, da, stai că scriu, nu vorbesc! La școală profa de română zicea să scriem până revine și-apoi ne punea să numărăm cuvintele. Dacă mai erau multe minute până la pauză, număram literele. De aia mă exprim mai bine-n scris decât în vorbit, că nu sunt un om multifuncțional, dar SUNT și-atât. Ah da, știu să mă și autosabotez așa că dacă-mi dau cu bâta-n nas în loc s-o dau în baltă, râzi și tu pe mut ca să nu te-aud, chiar dacă practic n-am cum să te-aud, dar din punct de vedere spiritual cică sufletele se-aud de la mii de kilometri distanță și tare mi-e teamă că cine știe... Dacă o fi adevărat? N-am auzit nimic până acum decât propriile-mi gânduri care și-acum fac zarvă în capul meu. Ce zic? Păi  o jumătate îmi tot repetă că Revelionul nu există, o jumătate se ceartă cu astea primele și cealaltă jumătate mă face să mă gândesc la Christian. Într...

Într-o zi însorită dintr-o vară târzie, pașii m-au purtat sub razele soarelui, alături de ramurile mărețului molid care mi-a șoptit blând să-mi ascult sufletul și să mă las îndrumată de acesta. Am închis ochii și am respirat adânc pentru a putea auzi vocea clară din interior ce mi-a spus jucăușă că undeva, într-un colț de pod, câteva culori, o pensulă și-un canvas îmi poartă dorul. Am urcat repede până-ntr-acolo unde ele mă așteptau liniștite, dar triste. Le-am strâns la piept pentru a-mi auzi inima în care bate eterna iubire ce le-o port, iar acestea s-au înveselit îndată.  Așezate frumos în grădină, m-am abandonat lor: mâinilor mele, pensulelor, canvasului, culorilor, naturii întregi, inimii și sufletului.  Toate au absorbit frumusețea din jur, iar păsările au pornit muzica de pe fundalul acestor clipe magnifice în care creativitatea a luat naștere pentru a așterne pe alb dorințe din adâncuri. Au trecut secunde, minute, ore în care mâinile mele au modelat, iar l...