Treceți la conținutul principal

Momentul prezent şi o destinație exotică


Trăim într-o societate montată pe muncă, bolnavă de muncă, o societate care parcă nu vrea să învățăm să ne relaxăm, o lume în care relaxarea pare a fi ceva tabu.
Fă-ți munca, dar nu uita să te relaxezi! Două ore pe zi din cele douăzeci şi patru să fie pentru tine şi astfel calitatea muncii se va îmbunătăți, vei fi mai adunat şi mai atent.
"Relaxarea are puteri miraculoase. Nu înseamnă lenevire. Din afară, omul leneș arată de parcă nu ar face nimic, însă mintea lui lucrează cât se poate de repede. Omul relaxat – cu corpul relaxat, cu mintea relaxată, cu inima relaxată – timp de două ore este aproape absent. În aceste două ore corpul lui se reface, inima se reface, inteligența se reface, și vei vedea acest lucru în munca lui." (Osho) 
Societatea în care trăim oferă o dată sau de două ori pe an un concediu, însă mulți se pierd înaintea lui fiindcă sunt obişnuiți să facă mereu ceva, iar în lipsa serviciului apar muncile casnice.
Nu dai banii pe o vacanță exotică atunci când mai degrabă văruieşti casa ori îi adunci îmbunătățiri în urma cărora crezi că te vei simți mai bine.
 Îți spun sincer că asta este doar o iluzie, o capcană în care cazi adesea fiindcă îți este indusă această stare încă din copilărie.
Ştii sentimentul acela când termini treaba în casă, dar nu simți acea mare satisfacție pe care o aşteptai? Da, eşti mândră/ mândru de rezultat, dar oboseala te-a cuprins în brațele ei şi au mai rămas doar două zile de concediu. Două zile până te întorci la aceeaşi rutină care te usucă din interior.
Undeva din sinea ta primeşti semnale pe care mintea le ignoră. Te simți epuizat, simți că ai uitat să te bucuri de viață, ai uitat de Timp şi de tine, iar toate acestea rezultă în nefericire.
Cauți şi suspini după Fericire, dar nu realizezi cum fugi de ea.
Gata! Este timpul pentru tine!
Este timpul să te opreşti şi să conştientizezi că viața este mai mult decât munca încontinuu, mai mult decât goana după fericire.
Fericirea o construieşti tu!
Ea nu se află nicăieri, dar este pretutindeni acolo unde tu o creezi.
Îți propun ca în următorul tău concediu să porneşti spre destinații speciale care să te umple de linişte.
Este timpul acelei vacanțe speciale!
Sigur ai un loc la care ai visat mereu şi pe care îl tot amâni "din lipsă de bani şi timp."
Îți sugerez să nu mai amâni acest vis fiindcă timpul trece şi nu-l vei putea recupera.
Uite, caută acum destinațiile exotice pentru vacanțe speciale şi alege locul potrivit pentru tine!
Alege-ți visul.
De ce destinații speciale?
 Pentru că tu eşti o ființă specială!
 O ființă care merită oaza de linişte.
Imaginează-te aici:

Imaginează-te împreună cu persoana iubită departe de lumea pe care o ştii, departe de stresul social, departe de tot zgomotul care nu-ți dă pace.
Cum ar fi să fiți doar voi doi într-un Paradis în care să puteți evada?

              Aşa-i că sună a fericire?

Am început articolul spunându-ți să îți acorzi două ore de relaxare pe zi pentru că astfel te vei putea bucura din plin de vacanța ta.
Subconştientului îi place rutina şi opune rezistență noului pânã când ceea ce este nou devine rutină.
De aceea totul se construieşte cu paşi mici şi siguri.

O călătorie îți va oferi mai multă împlinire decât un concediu petrecut tot în acelaşi mediu obişnuit.
Mai mult, o călătorie te poate învăța şi cum să trăieşti momentul prezent, iar aici permite-mi să-ți ofer un fragment din "Liniştea inimii" de Paul Ferrini:

"Atunci când porneşti într-o călătorie, o hartă îţi poate fi de mare ajutor. 
Indicatoarele ne apar numai în momentul prezent. Nu găseşti unul care să-ţi spună „Mâine sau, cândva, luna viitoare, mergi drept înainte”. Indicatorul îţi spune să mergi drept înainte acum, sau foarte curând. El îţi arată cum să procedezi, aici şi acum. Indicatoarele sunt extrem de folositoare şi importante." 


Puterea exemplului poate te va convinge: 

Anul acesta visul spre oaza mea de linişte se îndreaptă spre cea mai populară insulă din Caraibe: Republica Dominicană. 
Pe lângă peisajele exotice care sunt de o frumusețe inedită, acest loc mă atrage şi datoritã istoriei şi culturii fiindcă întodeauna vreau să ajung în locurile total diferite de cele cu care sunt obişnuită pentru a ieşi din rutină şi pentru a-mi umple sacul cunoaşterii şi experienței. 


(sursă foto: pixabay.com)

Această insulă a fost numită imediat după descoperire de către Cristofor Columb La Española, în românește: Mica Spanie, datorită faptului că a fost declarată cel mai frumos pământ din Lumea Nouă. Coastele insulei au un decor muntos de o frumusețe dramatică, culminând cu vârful Pico Duarte (3175 m). Republica Dominicană are capitala la Santo Domingo. Ea ocupă două treimi din suprafața Insulei Hispaniola, a doua insulă ca mărime din Arhipelagul Antilelor Mari. Republica Dominicană este renumită pentru plajele sale cu nisip alb, pentru lagunele turcoaz, fiind într-adevăr o alegere minunată pentru o destinație de vacanță. Cunoscută și ca destinație romantică, de distracție, wellness și balneoclimaterică, oferă resorturi și hoteluri pentru toate buzunarele, dotate cu centre wellness, recuperare și spa în care iubitorii de vacanțe pot profita de programe deosebite de tratamente și masaje speciale. (Sursa: Wikipedia) 
Am rezervat direct de pe internet destinația de vis prin CND Vacanțe Speciale pentru că aici am găsit o gamă variată de oferte cu transport şi hotel all inclusive. 


În încheiere îți reamintesc că tot ceea ce trebuie să faci pentru a obține fericirea este să îți oferi cu adevărat timp. 
Dacă susții că nu ai timp, citeşte poezia lui Octavian Paler "Avem timp" ori vizionează filmul "Busola" (The Compass) şi mai ales fă pasul spre acele destinații speciale pentru vacanțe speciale ! 
Pentru că meriți din plin tot ceea ce este frumos, iar CND Vacante Speciale te poate ajuta să alegi locul de vis în care vrei să ajungi. 

Articol scris pentru Spring Super Blog 2018! 


Toate cele bune! 
Dana Codori 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cea mai frumoasă țară din lume pentru vacanța de vară

Fericire totală de la prima gură de cafea

Pe-un picior de plai, pe-o gură de Rai