5 lucruri pe care le putem face pentru a contribui la un viitor mai bun
În ultima vreme se dezbate foarte intens tema viitorului. Se dă o luptă de conștientizare a amprentei pe care o lăsăm în urma noastră, care, din câte se pare începe să afecteze din ce în ce mai mult mediul înconjurător. Sunt oameni care lasă urme grave și oameni care se luptă să le repare, oameni care participă intens pentru a asigura omenirii un viitor cât mai bun. Una dintre cele mai bune decizii luate în ultima vreme este Acordul de la Paris. Organizația Națiunilor Unite a decis să facă un tratat privind schimbările climatice, reglementând astfel măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon începând cu anul 2020. Acest acord a fost negociat în COP-21 la Paris, fiind aprobat în data de 12 decembrie 2015. Principalul element al acestui Acord constă în menținerea creșterii temperaturii la nivel global sub 2 grade Celsius, făcând tot posibilul de a ține o limită de 1,5 grade Celsius. Pe lângă asta, fiecare țară a prezentat planuri de acțiune pentru a menține limita poluă