De ce haina îl poate face pe medic mai bun?
Calitățile profesionale ale unui cadru medical nu se schimbă în funcție de haina pe care o poartă, dar percepțiile pacienților se pot schimba datorită aspectului pe care medicii îl au.
Îmi amintesc groaza pe care o aveam când eram mică de fiecare dată când mergeam la o clinică sau la un spital. Nu memoram chipurile medicilor, dar halatele lor albe, cu buzunare mari din care mă așteptam adeseori să iasă vreun ac uriaș, cu inofensivul stetoscop atârnat la gât, îmi rămâneau fixate în memorie.
Când medicul mă examina, de cele mai multe ori nu simțeam nicio durere și niciun disconfort mai mare decât aveam deja, dar îmi era foarte frică de el. Mereu doctorii serioși m-au speriat, fie bărbați, fie femei.
Am învățat în timp să am și mai multă grijă de mine, să nu mă lovesc, să nu mă rănesc, să nu mă îmbolnăvesc în niciun fel. Dar cum ”de ce ți-e frică, de aia nu scapi”, mi s-a întâmplat inevitabilul: o durere de măsea mă împingea spre medicul stomatolog. Nu mersesem niciodată la stomatolog cu dureri, dar când eram copil sora mea a avut nevoie de câteva intervenții, și cum de fiecare dată plângea, mi-a rămas în subconștient teama că este extrem de dureros. Vrând, nevrând, a trebuit să mă prezint în fața medicului deoarece durerea fizică era insuportabilă. La fața locului am întâlnit un doctor simpatic, glumeț și zâmbitor. Vorbea încontinuu. Ori îmi spunea ce îmi face, ori povestea cu asistenta. Tactica lui de a se purta prietenos cu pacienții părea să aibă efect; conștientizam că nu este atât de îngrozitor pe cât îmi imaginam și că durerea mă lăsase datorită anesteziei. Aș fi putut pur și simplu să mă relaxez, dar începeam să aud totul în ecou, ca și cum urechile își plasau una alteia cuvintele.
”Respiră!” îmi spuse domnul doctor. ”Nu uita niciodată să respiri. Înțeleg că te sperii, dar dacă oprești aerul să intre în organism, în scurt timp voi fi nevoit să chem o ambulanță.” Poate vă gândiți acum că, vorbindu-mi la ”per tu”, medicul era lipsit de etică, dar din contră, m-a întrebat de la bun început cum aș dori să mi se adreseze, deoarece știe că sunt oameni care mai tare se inhibă când sunt nevoiți să vorbească cu pronumele de politețe. Vorba dânsului: Doar nu mă vezi dublu, așa-i? Știam că este un medic foarte bun și ”de treabă”, dar sentimentul de aprehensiune continua. Ajunsă acasă, trăiam stări contradictorii. În timp ce eram foarte mulțumită de profesionalismul domnului doctor, simțeam panică la gândul că peste câteva zile va urma încă un control. ”De ce îmi este frică dacă totul a decurs atât de bine?” M-am gândit la răspunsul acestei întrebări până când am găsit problema: ALB. Era clar că nu sufăr de iatrofobie și nici culoarea albă de pe pereți nu m-a speriat vreodată, dar asociam ținutele de culoare albă ale medicilor cu pedeapsa. ”Dacă nu ești cuminte, te duc la doctor să-ți facă o injecție uite-așa de mare (de jumătate de metru).” Mintea mea a făcut asocieri ce au rezultat o teamă inconștientă.
Pornind de la ideea că îmbrăcămintea medicului era cauza spaimei pe care o simțeam, am căutat pe internet ținute medicale de prin alte țări pentru a mă putea observa cum reacționez. Și plăcută mi-a fost surpriza când am găsit fotografii cu medici și asistente în ținute colorate și vesele. Următorul pas a fost să caut dacă există și în România măcar un site cu bluze medicale cu imprimeuri și chiar am găsit un magazin online de costume medicale si echipamente de lucru.
Primul gând a fost să-i sugerez domnului doctor să-și cumpere unul, dar cum să-i fi spus fără să sune ciudat? Mi-a trecut altceva prin cap. Am intrat pe eHalate. ro, am cutreierat categoriile halate medicale și ”bluze medicale” alegând de-acolo două modele unisex pe care le-am comandat în patru exemplare. De ce? Păi aveam habar ce mărime la îmbrăcăminte purta domnul medic stomatolog? Am luat-o cu presupusul, ori L ori XL. Nu era grăsun, dar era înalt.
Vine ziua controlului și mă prezint în fața dânsului cu punga după mine spunându-i:
- Domnule doctor, cu tot respectul vă spun, sunteți foarte profesionist și observați ușor teama pe care pacienții dumneavoastră o au, iar faptul că recurgeți la diferite trucuri pentru a ne ajuta să ne relaxăm spune foarte multe despre dumneavoastră, nu doar ca și medic, dar și ca om.
- Mulțumesc pentru complimente! Începem să ne vedem dublu? – spuse medicul râzând. Mă vedea crispată și glumița asta funcționase din nou.
- Ah, nu, dar uit. Ei bine am descoperit de ce, deși controlul anterior s-a petrecut fără probleme, mie tot îmi era frică.
- De ce?
- Pentru că din copilărie asociez albul ținutelor medicale cu pedeapsa, cu acele seringilor imense, cu cine știe ce durere.
- Mulți pacienți trec prin aceleași stări. Înțeleg.
- Ei bine, cred că am găsit o soluție și, sperând că nu am sărit calul și limita bunului simț, am adus acestea.
I-am dăruit punguța, și reacția pe care dânsul a avut-o a fost una pozitivă. I-au plăcut amândouă modelele și cum mărimea potrivită a fost XL, X-ul l-am dăruit asistentei care țopăia de încântare. Ei bine, de control oricum n-aveam cum scăpa, dar pot spune că a avut un efect pozitiv major asupra mea îmbrăcămintea colorată atât a stomatologului cât și a asistentei. Frica s-a diminuat semnificativ.. La următoarele controale am putut observa diferența din sala de așteptare; Oamenii nu mai păreau pierduți și anxioși. Toată clinica avea costume colorate de pe ehalate. ro nu doar pentru că erau simpatice, dar și foarte bine lucrate, cu un material bun, netranspirabil, iar prețurile foarte accesibile.
În plus, au profitat și de asta:
Astfel am ajuns la concluzia că, pe lângă un comportament relaxat și prietenos, modul în care medicii și asistentele/asistenții se prezintă în fața pacienților poate avea un rezultat valoros asupra psihicului folosind terapia prin culori.
Din acest punct de vedere, haina îl poate face pe medic mai bun.
Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2018, proba 16: ”Importanța ținutei cadrelor medicale în fața pacienților” - eHalate.ro
poveste parțial fictivă
sursa poze: eHalate.ro și www.facebook.com/EHalate/
video prezentare și video logo editate personal cu renderforest
Comentarii
Trimiteți un comentariu