Dana Codori

...am venit acasă și l-am întrebat pe tata de ce nu repară mașini din alea care nu merg cu apa aia murdară, cred că motorină sau benzină îi zice. Nu mai știu. La școală doamna a spus că astea cu care merg mașinile fac rău la mediul înconjurător și eu nu vreau să nu mai fie lumea, pentru că natura se îmbolnăvește și moare și apoi nu mai putem trăi. Tata a zis că nu este posibil ca mașinile să poată să meargă fără motorină. Nu mai vreau să fiu fotomodel! Când o să fiu mare o să construiesc o mașină care să nu facă rău la lume și care să arate ca mașina aceea frumoasă de la guma turbo și așa nici tata nu o să mai vină acasă cu miros urât și cu mâinile negre. ... peste trei luni va fi lansat în România primul SUV electric Mercedes-Benz EQC .   În curând va fi Ziua Pământului și simt cumva că acest eveniment celebrează totodată și dragostea pentru singurul loc din Univers pe care îl știm ”acasă”: Planeta Pământ. Îmi amintesc că, undeva prin copilăria mea, visam că voi face chi

M-am întâlnit demult cu un cunoscut care m-a schimbat. Nu-mi era amic, ci unul dintre acei cunoscuți despre care crezi că știi totul, dar de fapt nu știi mai nimic. Semăna cu cel mai bun prieten pe care-l aveam, doar că era mai voinic. Fiindcă m-a oprit din drum, m-a strigat și s-a uitat lung și lat la mine, m-am gândit că, respectuos din partea mea, ar fi bine să mă opresc. Oricum nu aveam încotro. Era primăvară timpurie cu urme de zăpadă și soare cu dinți. Hotărâsem împreună cu jumătatea mea să pornim în prima aventură a noastră, astfel că ne trezisem cu noaptea-n cap pentru a prinde trenul de la ora 4 care avea să ne ducă spre prima destinație: Slănic Moldova. Fiind tineri, la început de drum, ne aflam încă în faza de pornire cu lingura și sarea în mâini. Prin urmare, de dragul economisirii, ne-am luat în traistă un salam, o rolă de cașcaval, o pâine și un bidon cu apă. Plecările spontane au două momente emoționante: când pornești la drum și când te întorci. Întâi apare entuz

Salut! Sunt eu, travel blogger, adică un om care scrie despre ceva. Locuri din lume, călătorii, alea, alea. Înțelegi? M-auzi? A, da, stai că scriu, nu vorbesc! La școală profa de română zicea să scriem până revine și-apoi ne punea să numărăm cuvintele. Dacă mai erau multe minute până la pauză, număram literele. De aia mă exprim mai bine-n scris decât în vorbit, că nu sunt un om multifuncțional, dar SUNT și-atât. Ah da, știu să mă și autosabotez așa că dacă-mi dau cu bâta-n nas în loc s-o dau în baltă, râzi și tu pe mut ca să nu te-aud, chiar dacă practic n-am cum să te-aud, dar din punct de vedere spiritual cică sufletele se-aud de la mii de kilometri distanță și tare mi-e teamă că cine știe... Dacă o fi adevărat? N-am auzit nimic până acum decât propriile-mi gânduri care și-acum fac zarvă în capul meu. Ce zic? Păi  o jumătate îmi tot repetă că Revelionul nu există, o jumătate se ceartă cu astea primele și cealaltă jumătate mă face să mă gândesc la Christian. Între no

Se apropie Black Friday și e timpul să scriu și despre această zi pe care din ce în ce mai mulți oameni nu doresc să o piardă fiindcă este ziua în care totul este redus semnificativ. Black Friday (din engleză Vinerea Neagră) este denumirea informală a zilei care urmează după Ziua Recunoștinței în Statele Unite , și care deschide sezonul de cumpărături de Crăciun. Termenul ”Black Friday” a apărut pentru prima dată în Philadelphia și a însemnat blocaje grele de trafic vineri, după Ziua Recunoștinței. Interpretarea modernă a acestui termen în limba engleză este mai pozitivă - este asociată cu idiomul ”în negru” (adică ”echilibrul pozitiv”, spre deosebire de ”în roșu”), ceea ce înseamnă că mulți vânzători ”vor fi în creștere” în această zi. Deoarece Ziua Recunoștinței este a patra zi de joi din noiembrie, Black Friday este în ziua de vineri de după ea, și are loc în fiecare an între 23 și 29 noiembrie. (info: wikipedia) ”Potrivit unui studiu GPeC, 7 din 10 români din me

Calitățile profesionale ale unui cadru medical nu se schimbă în funcție de haina pe care o poartă, dar percepțiile pacienților se pot schimba datorită aspectului pe care medicii îl au . Îmi amintesc groaza pe care o aveam când eram mică de fiecare dată când mergeam la o clinică sau la un spital. Nu memoram chipurile medicilor, dar halatele lor albe, cu buzunare mari din care mă așteptam adeseori să iasă vreun ac uriaș, cu inofensivul stetoscop atârnat la gât, îmi rămâneau fixate în memorie. Când medicul mă examina, de cele mai multe ori nu simțeam nicio durere și niciun disconfort mai mare decât aveam deja, dar îmi era foarte frică de el. Mereu doctorii serioși m-au speriat, fie bărbați, fie femei.  Am învățat în timp să am și mai multă grijă de mine, să nu mă lovesc, să nu mă rănesc, să nu mă îmbolnăvesc în niciun fel. Dar cum ”de ce ți-e frică, de aia nu scapi”, mi s-a întâmplat inevitabilul: o durere de măsea mă împingea spre medicul stomatolog. Nu mersesem niciod

Uneori mi se întâmplă să nu pot adormi, dar să visez cu ochii deschiși. Gândurile îmi zboară adesea în te miri ce colțuri ale lumii și urmez curioasă trasee imaginare. Aseară mă aflam undeva între vis și realitate, iar gândul m-a dus într-o clădire mare și foarte luminată unde era multă, multă lume. Aveam emoții și ronțăiam niște Fistic copt și sărat de la Sano Vita, ascunzând cojile în buzunarul sacoului sperând că nu va observa nimeni. În fața mea, dintr-un proiector, se reflecta pe un perete, deasupra tuturor următorul mesaj: Sănătatea e darul cel mai frumos și mai bogat pe care natura știe să-l facă.  – Michel de Montaigne Deodată îmi aud numele și când privesc înspre vocea care mă chema, realizez că sunt chemată pe scenă. Dau repede punga de fistic domnului de lângă mine, înghit fisticul, trec cu mâna pe la gură sperând că-i totul în regulă și pornesc spre scenă zâmbitoare și încrezătoare.  Aveam acum în față o sală plină de oameni. Părinți, viitori părinți, cadre

Ceasul bătu douăsprezece și-un sfert. Cearta obișnuită dintre soții Fridolin și Marghioala Baltă luase sfârșit cam de vreun sfert de oră și-amu boscorodeau de unii singuri. Marghioala izbea-n cratiță făcând lista tuturor sfinților, iar Fridolin se învârtea refugiat în pod. Ca de obicei, amândoi simțeau că s-a umplut paharul. Toți sfinții îl aud pe Fridolin făcând pași mari și, oprindu-se brusc, exclamă: ”Iar vine ăsta să-mi roadă pragul!” Nenea Costache zidarul parcă-și făcu abonament la casa ăstora, dar ce nu știau ei sau ce nu voiau să recunoască, era că în realitate nenea Costache se abonase şi la țuică. Așa se-auzea prin sat că-i bună, dar și-aici era cu două tăișuri. Zidarul ăsta-i ca babele ce ghicesc în cafea, ele pot ghici tuturor numai lor însele nu. Așa și Costache al nostru, zidește tot ce-i stă în cale, iar casa dumnealui face curent. Imediat ce Marghioala deschide scârțâita ușă, teoria se confirmă imediat. Cu glas puternic răgușit Costache Dudă îi spuse femeii în timp ce