Dana Codori

La intrarea în BMW Welt din Munchen m-a întâmpinat sloganul „Freude am Fahren”  care se traduce prin ”Plăcere la condus”. În acel moment aveam încă în minte ideea că BMW produce doar mașini prea puternice și fițoase, fapt pentru care refuzam constant să rămân impresionată de orice model al lor. Bayerische Motor Werk, pe scurt BMW, este unul dintre cei mai apreciați producători auto din lume, nu doar pentru designul sofisticat, unic și extravagant pe care îl oferă, ci și pentru comoditatea și seriozitatea la care inginerii nemți țin atât de mult. BMW Welt este cea mai mare reprezentanță auto din Europa. Locul în care te poți rătăci printre nenumăratele modele, dar și locul în care poți călători înapoi în timp vizitând muzeul auto BMW.  Când am intrat în clădire, am fost întâmpinată de ”OZN”-uri, cum îmi place să le spun. Un BMW i8 Roadster și un BMW Z4 ”First Edition” stăteau mândre unul lângă altul pe partea dreaptă. Lumea se îngrămădea să se pozeze alături de ele, ceea ce n

Au fost odată ca niciodată trei oameni. Fiecare dintre ei purta câte doi saci, unul legat de gât în faţă, şi celălalt atârnat de spate. Atunci când primul om a fost întrebat ce căra în sacii săi, el a spus: –  În sacul din spate sunt toate lucrurile frumoase făcute de prietenii mei şi familia mea. În acest fel, ele îmi sunt ascunse vederii. În sacul din faţă se află toate lucrurile rele care mi s-au întâmplat; din când în când, îl deschid, scot lucrurile rele afară, mă uit şi mă gândesc la ele. Pentru că se oprea atât de des asupra lucrurilor rele, acest om nu a reuşit să facă nici un progres important în viaţă. Apoi, cel de-al doilea om a fost întrebat despre ce ducea în sacii săi. El a răspuns: – În sacul din faţă sunt toate lucrurile bune pe care le-am făcut. Îmi place să le revăd, aşa că adeseori le scot afară pentru a le arăta oamenilor. În sacul din spate păstrez toate greşelile mele, pe care le car tot timpul cu mine. Desigur că sunt grele. Ele îmi încetinesc

”Ne alegem mereu modul în care ne folosim timpul și trebuie să trăim cu toate consecințele alegerilor noastre. Multora dintre noi nu ne plac aceste consecințe - mai ales când simțim că există o discrepanță  între felul în care ne petrecem timpul și ceea ce simțim că e cu adevărat important în viața noastră.” (Stephen R. Covey) Fiecare om are un vis pe care dorește să îl împlinească, însă momentul realizării acestuia pare că întârzie din ce în ce mai mult. Și-atunci apare întrebarea: ”ce fac greșit?”.  De ce alții reușesc în viață, dar tu te împotmolești fără să ai habar cum ai făcut-o?  Nimeni nu ne-a pregătit pentru viață așa cum ar fi trebuit. La școală ne-au învățat matematică, dar nu ne-au învățat despre bani, despre responsabilitatea lor și tot ceea ce implică această parte a vieții de adult. A lipsit și încă lipsește obiectul educație financiară fără de care ieșim de pe băncile școlii cu visuri la care habar n-avem cum vom ajunge, dar ne punem

Frumos și dulce e visul ce-mi mângâie sufletul precum mâna caldă a unei mame iubitoare. În fiecare zi promisiunea lui devine din ce în ce mai clară și mai aproape de a fi împlinit. Un vis creat din multe bucățele de alte visuri născute de-a lungul timpului. Copil fiind l-am întâlnit pe Eminescu pe băncile școlii, iar pe Bacovia în Parcul Trandafirilor acolo unde-i salcia ce martor i-a fost ani la rând în timp ce pe foi îngălbenite așternea versuri din adâncurile ființei sale. Poeme ce m-au dus spre visare imaginându-mă în vremea când voi fi om mare. Mă vedeam pe-atunci alături de oameni ce împărtășesc aceeași iubire pe care la rându-mi o port în inimă, oameni îndrăgostiți de artă, indiferent în ce ramură a acesteia. Mă înconjor din ce în ce mai mult de astfel de persoane fiindcă inevitabil cine se aseamănă se-adună și îmi place să observ frumusețea din sufletul fiecărui artist pe care îl cunosc.  Frumusețe care se-așterne în stilul scrisului, în modul de a picta, în felul de a cân

Săptămâna trecută mă sună supărată o prietenă. ”Ce-ai pățit?”, o întreb agitată. Mă anunță tristă, și o înțeleg, că vrea să se apuce de renovarea acoperișului casei, doar că socoteala de-acasă nu-i ca cea din târg. După ce  economisise cât de mult putuse în ultimele luni, se trezise că pentru a-și pune acoperiș nou la o casă are nevoie de mult mai mult decât de țigle. Ea calculase un preț după cum îi spuse nu știu ce vecin, dar nu se interesase în amănunt despre ce este vorba. Nici nu-mi povestise nimic despre problema pe care o avea cu acoperișul, dar nici atunci n-a fost prea târziu. Dintre toate persoanele pe care le cunosc, Maria este cea mai încăpățânată. Întotdeauna vrea să facă totul singură, pe propriile-i puteri, dar nu înțelege că în anumite cazuri este nevoie de sprijinul cuiva. De cele mai multe ori caută sprijin după ce se frige, dar asta este altă poveste. Cum este singură și locuiește în casa bătrânească, îi este dificil să le drămuiască pe toate la locul lor. 

Să vă povestesc o întâmplare stranie, dar adevărată. În urmă cu șase luni ne-am luat căsuța mult dorită și râvnită și pizmuită și poftită, sinonime știu, doar vreau să evidențiez cât de tare-am visat la ea. Mare, încăpătoare, lungă, lată, grandioasă... Ok, ok, am înțeles, ați înțeles. De la bun început i-am zis domnului așa: Fie ce-o fi, bucătăria o vreau spațioasă, largă, încăpătoare, cuprinzătoare, adică da, mare. Domnul își dădu nițel ochii peste cap, dar fu de-acord pentru că, la cum gătesc, o bucătărie destul de mare va putea diminua priveliștea. Cum care priveliște? Păi în primul rând ca mâncarea să iasă bună trebuie să o pregătesc în multe castroane și să o mut dintr-o oală-n alta cel puțin odată. Ca ingredientele să se omogenizeze am nevoie de un set întreg de ustensile, folosite rând pe rând. Dacă vreau clătite delicioase, îmi trebuie câte o tigaie pe fiecare ochi de aragaz. Păi doar n-oi sta trei ore la copt clătitele, că stau și-așa destul la strâns în ur

Au în lumea asta toate lucrurile câte un ”pentru că”; iubirea e din altă lume și se ivește din senin, fără ca să știi de ce, se dă pe față fără să știi cum și te duce, fără să știi unde.  - Ioan Slavici Au adormit în sfârșit! Ah, cât de mult mi-ar plăcea să stăm trezi toată noaptea ca în vremurile de demult. Să ciocnim un pahar de șampanie, să povestim, să râdem și să ne iubim fără grabă, fără teama că facem prea multă gălăgie, fără să fim întrerupți... Într-un cuvânt, fără nicio grijă.  Mie-mi spui? Am aceleași gânduri ca și tine, dar vezi tu, asta am ales amândoi și nu aș da nimic din tot ce avem. Chiar dacă în fiecare seară suntem obosiți, suntem fericiți.  Spune-mi iubitule, ori mai bine adu-mi aminte când am fost ultima oară doar noi doi? A trecut timpul și-mi par atât de departe momentele când puteam pleca oriunde în lume... A fost demult, draga mea. Aproape că nici eu nu-mi mai petrec timpul amintindu-mi pe unde-am cutreie