Vreți clătite?






Să vă povestesc o întâmplare stranie, dar adevărată. În urmă cu șase luni ne-am luat căsuța mult dorită și râvnită și pizmuită și poftită, sinonime știu, doar vreau să evidențiez cât de tare-am visat la ea. Mare, încăpătoare, lungă, lată, grandioasă... Ok, ok, am înțeles, ați înțeles. De la bun început i-am zis domnului așa: Fie ce-o fi, bucătăria o vreau spațioasă, largă, încăpătoare, cuprinzătoare, adică da, mare. Domnul își dădu nițel ochii peste cap, dar fu de-acord pentru că, la cum gătesc, o bucătărie destul de mare va putea diminua priveliștea. Cum care priveliște? Păi în primul rând ca mâncarea să iasă bună trebuie să o pregătesc în multe castroane și să o mut dintr-o oală-n alta cel puțin odată. Ca ingredientele să se omogenizeze am nevoie de un set întreg de ustensile, folosite rând pe rând.


Dacă vreau clătite delicioase, îmi trebuie câte o tigaie pe fiecare ochi de aragaz. Păi doar n-oi sta trei ore la copt clătitele, că stau și-așa destul la strâns în urma mea. 
Da, știu toți se miră de felul dezordonat în care gătesc și mulți se îngrămădesc la masă. 
Așa că, am continuat spunându-i soțului: pentru toate-acestea vreau o bucătărie în două nuanțe, alb și negru de preferat, cu multe dulapuri în care să intre toate oalele, castroanele și cele patru tigăi


Dar și un set de farfurii, ceșcuțe și farfuriuțe vesele și colorate din care să ne luăm micul dejun în fiecare zi.


Ah, mai vreau să aibă forma unui L desăvârșit și incontestabil, cu blatul spre geam ca să pot admira și iarba vecinului, să fie îndeajuns de luminată ca să nu mă-mpiedic de mine, să fie înaltă pentru a-mi auzi glasul de privighetoare răgușită izbindu-se de tavan de fiecare dată când dansez și cânt... ”Tavanul musai să fie foarte rezistent”, zise domnul soț pe care de altfel l-am și aprobat. Da, da, mai vreau și o culoare care să spargă orice urmă de monotonie, o masă mare pe care să-mi țin cărțile atunci când nu mâncăm, o băncuță pe care nu va sta nimeni niciodată, dar pe care va mânca pisica. Cum de ce? Păi dacă-i vom pune mâncarea pe jos i-o va hali câinele și-atunci să vezi tărăboi. Bun, deasupra băncuței vom avea un dulap bine ancorat pe care vor sta cât mai multe cărți de rețete, una pentru dulciuri, una pentru fripturi, una pentru ...
Domnul mă privea şi credeam că nu mă ascultă fiindcă-mi mergea gura nu ca o moară hodorogită, ci ca ditamai eoliana funcțională. Am continuat povestindu-i din imaginație cum vom dansa împreună în timp ce mâncarea va sta la foc mic, cât de frumos vom lua masa în familie printre râsete și voie bună, cum căminul nostru va primi căldura iubirii ce ne-o purtăm de-atâta timp. La un moment dat credeam că dă din cap din pură complezență, dar fără nicio urmă de mirare iată că m-am înşelat:


De ce am vrut toate-acestea? Pentru că, la un moment dat, într-un spațiu mic gătitul devenise neplăcut, iar pentru a transforma gătitul în pasiune, aveam nevoie de bucătăria de vis.
De fapt repetam entuziasmată toate planurile pe care ni le făcusem împreună cu mult timp înainte de a ne cumpăra căsuța, iar el, iubit amabil, mă asculta de fiecare dată cu răbdare și blândețe. Mi-a mărturisit ulterior că bucuria din vocea mea îi fericește inima. ❤ 


 Dar să revin de unde-am pornit. Întâmplarea stranie, așa-i?  Se făcea că in prima seară după ce ne-am mutat, așa cum ni s-a părut normal, de bucurie și alte alea, am ciocnit câte-un pahar de vin pe care l-am sorbit fără grabă admirând frumoasa bucătărie. În timp ce domnul s-a dus până la baie, rămasă singură, pereții-au început a vorbi unul cu altul.

- Da, au încadrat bine dulapurile.
- Și culorile-s faine.
- Bine că n-au lipit masa de mine.
- Bolborosiți voi, dar lipsește ceva de-aici.
- Ce? - se băgă și tavanul în seamă.
-  Tigăile!

Bag mâna-n foc că nu mă credeți, dar pe loc m-am ridicat şi din toți plămânii am strigat:
- Bine iubire c-am uitat să luăm tigăi, dar ne-am luat pat!!!

Pereții-au amuțit instant, iubitul a zâmbit galant.
- Ia uită-te-n dulap, mi-a zis.
Îndată uşile-am deschis.
Ce am văzut jur că n-am prezis,
Tigăi Somproduct ne-a trimis.
             x4 😍





Da, ştiu băusem prea mult vin, dar tigăile erau acolo, alături de oale şi castroane-n care-am gătit, gătesc și voi găti de toate pentru toți în bucătăria noastră spațioasă, largă, încăpătoare, cuprinzătoare, frumoasă, arătoasă și făloasă. Ce? Eu sunt făloasă? Nici pe departe!  Sunt bucuroasă, fericită și voioasă. 

Până una, alta, nu vreți nişte clătite?




Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2018 / Proba a treia: 

foto 1: SomProduct.ro
foto 2: SomProduct.ro
foto 3: arhivă personală
foto 4: SomProduct / Tigaie clătite Eclipse Line
Foto 5 : Brigitte Tohm on Unsplash




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

3 lucruri pe care le fac datorită unui blog neobișnuit

Cea mai frumoasă țară din lume pentru vacanța de vară

O lume mai bună dăruind şi primind cunoaştere