Telefonul fără fir

Telefonul fără fir 

(comedie – în felul ei)

PERSONAJELE: 

Mitică, Ionel, Titi, Radu, Didina, primarul, Anica

Pe alocuri săteni, orășeni

Mitică: înalt, voinic, poartă o vestă împletită de la mamaia

Ionel: prieten din copilărie cu Mitică, scund și gras

Titi: vărul lui Ionel, brunet vopsit cu șuvițe, îmbrăcat mereu în trening, iubitor de vin 

Radu: prieten cu Mitică, Ionel și Titi, chel, artist, mai exact desenator

Primarul: el cu treaba lui

Didina: vecina bucătăreasă a lui Mitică, îmbrăcată mereu în halat înflorat și șorț de bucătărie

Anica: iubita lui Mitică

Actul I

Acțiunea se petrece pe ulița satului, în fața porții lui Mitică după ce o furtună puternică a rupt firele de curent.

Decorul: pe jos crengi rupte, o bancă veche de lemn, gard vopsit cu albastru, în spate o casă țărănească

Mitică stă tolănit pe banca de lângă poartă. Ionel apare din dreapta.

Mitică: S-a întâmplat!

Ionel: Ce?

Mitică: Furtuna m-a nenorocit. Nu tu curent, nu tu internet.

Ionel: Lasă, bre, că se repară.

Mitică: Primarul zise că nu-i buget de reparații, deci se rezolvă la Paștele Cailor.

Ionel: Păi și care-i graba? Stăm și noi ca pe vremea lui Pasvanti Chioru, ne culcăm o dată cu găinile ș-om face mai mulți copii.

Mitică: Tu, mă, că ai nevastă, dar eu?

Ionel: Tu o iei pe Anica la plimbări sub clar de lună și-apoi ți-o faci nevastă.

Mitică: Cu ce bani, mă?

Ionel: Păi n-ai primit moștenire de la bunică-ta?

Mitică: Bravo, mă, dar cum mai vând eu toate lucrurile ei dacă nu mai am internet? Am făcut o grămadă de poze să le bag pe anuntul.ro . 

Ionel: Atâta pagubă să fie! Dar când nu era tehnologie nu mai vindea nimeni nimic?

Mitică: Ba da, numai că eu mă cam grăbesc. Știi tu, dragostea-i mare...

Ionel: Graba strică treaba, să știi!

Mitică: Lasă-mă, bre, nu mă mai amărî și tu. Mai bine m-ai ajuta cumva că-i primăvară și e momentul cel mai bun să vând. 

Ionel (ducând mâna la frunte în stil milităresc) Da, tovarășe! Aici la raport pentru tine. Ce să fac?

Mitică: Mă, te duci și-i chemi pe Radu și Titi aici.

Ionel pleacă.

Didina (strigând de după gard): Și eu cu ce să te ajut, Mitică?

Mitică: De-ai coace niște bunătățuri bine-ar fi, Didino! 

Toți adunați privindu-l pe Mitică. 

Mitică: Fiți atenți, eu vreau musai să mă însor cu Anica și-mi trebuiesc bani de nuntă, așa că vreau să vând lucrurile lui mamaia și casa bătrânească . Dacă mă ajutați, vă dau la fiecare comision.

Radu, Ionel și Titi în cor: Cât să fie?

Mitică: 2%

(habar n-având cât o fi, toți acceptă)

Titi: Păi și ce-avem de făcut?

Mitică: Mă, băieți, cea mai bună publicitate e din gură în gură, așa că vă duceți pe unde știți, pe la sate, pe la oraș și dați de veste că vând. Faceți cea mai bună reclamă și sâmbătă dimineața de la 8 să vină lumea la casa mămăicii pentru a vedea ce am de vânzare. Dau prăjituri, vin și țuică.

Actul II

Acțiunea se petrece în diferite locuri, sat și oraș, decorul fiind ca atare.

Ionel prin sat: Tanti Marcica, vinde Mitică toate lucrurile primite moștenire și casa bătrânească. Dă și matale vorba mai departe să se-adune toți sâmbătă la prima oră la casa lui mamaie-sa. Face și Didina de-ale gurii. Dar hai, repede, că vrea ăsta să se-nsoare.

Tanti Marcica mai departe: Lume, se-nsoară Mitică a lu Paravanti sâmbătă dimineața la opt și ne cheamă la el să mâncăm.

Titi în satul vecin: Vărule, tovarășul meu are de vânzare numai lucruri faine, de cea mai bună calitate, mobilă veche de epocă și un ditamai căsoiul. Dă de veste în sat că le vinde ieftin cum nu s-a mai văzut. Așa ofertă rar mai găsești.

Vărul mai departe: Vinde unul din satul vecin mobilă de lux, veche, în stil baroc și omul nu știe valoarea adevărată. Acu-i de afaceri, oameni buni, că bogătanii vor mobilă de lux.

Radu la oraș: Domnule șef, am o veste bună!

Șeful: Ia s-aud!

Radu: Vinde cineva de la mine din sat o casă mare, cu lucruri de valoare în ea. Seturi de porțelan, argintărie, toate vechi de vreo 200 de ani, dar de alea de calitate.

Șeful: Și cu cât vinde?

Radu: Nu știu, domn șef, dar nu cere mult, că nu-i prea școlit.

Șeful: Și cum arată casa aia?

Radu: (arătând caietul lui de schițe) Cam așa. 

Șeful: Oho, păi asta-i de nerefuzat.

Radu: Veniți sâmbătă dimineața să vedeți. Dacă știți doritori de lucruri vechi, vinde omul tot. 

Șeful mai departe în sala de conferințe: Dragi asociați, am dat lovitura. Punem mâna pe un patrimoniu istoric. E timpul să investim.

Actul III

Sâmbătă dimineața.

Decorul: Într-o parte peretele casei cu o fereastră, în cealaltă parte curtea cu o masă lungă de lemn pe care sunt așezate bucate.

Didina pregătise de cu seară câteva tăvi cu brânzoiace, Mitică scoase din beci două damigene cu vin și trei bidoane cu țuică. Toate sunt la locul lor, pe masa de lemn din mijlocul curții casei bătrânești.

Ora  8. Lumea începe să se-adune.

Ora 10. Primarul apare și el.  Zarvă mare. Mitică, Radu, Titi și Ionel s-au baricadat în casă și privesc pe după perdea grupul de oameni supărați care fac scandal. Mitică aude printre strigăte:

-          Unde-i, mă, vila aia mare?

-          Dar nunta? Mireasa! Să vină mireasa!

-          Fir-ai tu cu mobila ta barocă!

-          Am bătut atâta drum pentru o cocioabă! 

-      Să văd gâștele! 

-      Unde-i tractorul, mă? 

Pe fruntea lui Mitică curg picuri de sudoare. 

Mitică: Ce-ați făcut, mă, neisprăviților? Păi așa ne-a fost vorba? Ce gâște, tractoare, ce mireasă?
Titi: Bre Mitică, ne-ai zis s-aducem lume. Poftim lume! Am dat și noi vorba mai departe...
Mitică: Dar așa, mă? Ăștia mă linșează dacă ies. Fir-ar stâlpii să fie de vină, că i-oi repara eu numai să am iarăși internet. Nu-mi mai trebuie vânzări în stil vechi cât oi trăi.
Ionel: Ce tot bodogăni acolo, Mitică?
Mitică (ștergându-și fruntea și oftând): Graba strică treaba, aia zic!
Ionel: Ți-am zis eu...
Mitică: Lasă c-oi avea răbdare de-acum încolo și voi pune absolut tot ce vând online pe Anunțul Telefonic așa cum mi-a fost planul, ba chiar o să bag și la ziarul lor, că au destulă experiență din 1990 încoace. Dar măcar scriu ce trebuie acolo și lumea va ști exact pentru ce vine și cât costă.
Radu: Bine, Mitică, dar partea noastră?
Mitică: O dau cui merită! Voi nici brânzoiace nu meritați!
Titi: Dar măcar niște vin acolo?
Mitică aruncă cu o căciulă după Titi.

Ora 12. Didina și primarul reușesc să potolească agitația împărțind tuturor brânzoaice, vin și țuică. Lumea pleacă. Mitică, Radu, Ionel și Titi ies din casă. 

Didina: V-au salvat brânzoaicele mele!
Primarul: Ce-ai făcut, Mitică?
Mitică: Eu, domn primar? Neisprăviții ăștia. Una le zic, alta fac.
Primarul: Păi de aia-i bine, mă, să mergi la sigur cu anunțuri de mică publicitate.
Mitică: Păi, domn primar, nu tu curent, nu tu internet, nu tu buget...
Primarul: Ce buget, mă? Deja au venit ăia de la compania de curent să repare problemele. Treaba-i ca și rezolvată.
Ionel, Titi și Radu (plecând supărați): Nu tu vin, nu tu țuică, nu tu brânzoaice...
Didina (râde și-i face cu ochiul lui Mitică): Am pus deoparte o tavă pentru tine.
Primarul pleacă și el.

După o săptămână în sufragerie la Mitică.

Toate lucrurile au fost postate pe anunțul.ro la fiecare categorie specifică din sumar și deja s-au vândut trei sferturi dintre ele, inclusiv casa bătrânească.
Anica apare și ea (în sfârșit), se îndreaptă spre cutia de lemn de pe masă și începe a număra banii. 

Cortina

 Această scenetă a prins culoare când au început să mișune prin capul meu fel și fel de idei despre cum ar fi viața fără multe dintre lucrurile pe care le folosim zi de zi.

 Toate bune și frumoase până când, întrebarea întrebărilor a apărut:

 Cum ar arăta lumea fără anunțurile de mică publicitate? 

Ei cum? Ca înainte. Mergi cu pupăza la iarmaroc, lipești afișe pe stâlpi, vorbești cu vecinii... 

 Ei bine, pornind de la această idee, am fost invitată la teatru, privind spre marea scenă a minții mele care a dat frâu liber imaginației. 

Deci, cum ar arăta lumea fără anunțurile publicitare? Plină de peripeții. Oamenilor nu le-ar mai fi atât de simplu să vândă, să cumpere ori să găsească cele dorite doar de la un click distanță. Vânzătorii vor găsi, bineînțeles, metodele potrivite pentru a-și face cunoscută oferta, probabil ca în trecut, prin târgurile de duminică, afișe lipite pe ziduri, în schimb cumpărătorii ar avea șanse mari să bată drum lung degeaba. De aceea găsesc de mare ajutor și importanță, mica publicitate. 

Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă n-ar exista ceva, orice, cu care suntem atât de obișnuiți? 

Articol scris în cadrul competiției Super blog - ediția de primăvară 

Proba 3: Cum ar arăta lumea de azi fără anunțuri de mică publicitate? 

Sponsor: Anunțul telefonic / anunțul.ro 

sursa foto casă: hansbenn / Pixabay

sursa foto desen: GraphicMama-team / Pixabay

banner anunțul telefonic